Sâmbătă, 04 Septembrie, 2010
   
Text

Legea Poliţiei Locale va intra în vigoare în 2011

Legea Poliţiei Locale, mult prea mult aşteptată de reprezentanţii administraţiei publice locale, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 488/15.07.2010, urmând să intre în vigoare anul viitor. Proiectul, iniţiat de ...

Romania are nevoie urgentă de sprijinul U.E.

Europarlamentarul PNL, Ramona Mănescu, a cerut, în plenul Parlamentului European, sprijin urgent pentru România, grav afectată de inundaţii. Într-un discurs rostit la Strasbourg, Ramona Mănescu a făcut apel la activarea ...

Măsurile lui Procust- O.U.G. 63/2010

O.U.G. 63/2010:În data de 5 iulie a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii 273/2006, privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor ...

Evanghelizarea cu DEX-ul

Un imperativ prealabil tuturor amendamentelor legislativeDumnezeu nu-ţi bagă în traistă - zice înţelepciunea populară! Adică, mai pe înţelesul zilelor noastre şi cu aplicare la administraţia publică: cadrul reglementărilor europene şi ...

Selecţia funcţionarilor publici- lecţia europeană

Articolul îşi propune să prezinte evoluţia recentă a modelului european de selecţie a funcţionarilor publici din instituţiile europene, model care constituie o lecţie pentru multe dintre administraţiile moderne ale ţărilor ...

Rezervaţia Naturală Valea Zimbrilor

Întoarcere în trecutDe pe drumul naţional 10, care face legătura între Braşov şi Buzău, în oraşul Întorsura Buzăului, satul Brădet, cotind către Vama Buzăului, ajungi în Acriş. Către ieşirea din ...

Biserica de lemn din Almaşu Mic

„60 Biserici de lemn” este un proiect iniţiat în mai 2009 de către Ordinul Arhitecţilor din România şi Fundaţia DALA, având ca scop final restaurarea şi reintegrarea monumentelor în viaţa ...

http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/953165pan_5_politia_locala_fatuloiu.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/674910info_12_romania_sprijin_ue.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/326275tema_centrala_1_masurile_lui_procust.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/682720salon_1_ilie_brie.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/122980salon_2_selectia_functionarilor_publici.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/908493diorama_1_rezervatie_zimbrii_2.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/744644salon_3_biserica_de_lemn_almasu_3.jpg
News Image

Legea Poliţiei Locale va intra în vigoar

...

News Image

Romania are nevoie urgentă de sprijinul

...

News Image

Măsurile lui Procust- O.U.G. 63/2010

...

News Image

Evanghelizarea cu DEX-ul

...

News Image

Selecţia funcţionarilor publici- lecţia

...

News Image

Rezervaţia Naturală Valea Zimbrilor

...

News Image

Biserica de lemn din Almaşu Mic

...

Ediția tipărită

Banner

Mehedinţi: apă potabilă în Albuleşti

Ion Mîţu, Prefectul judeţului MehedinţiPrimăria comunei Dumbrava a investit două milioane de lei pentru implementarea unui proiect de aducţiune a apei potabile în localitatea Albuleşti, unde locuiesc circa 600 de familii.

Potrivit domnului Ion Mîţu, Prefectul judeţului Mehedinţi, fondul respectiv este nerambursabil şi provine din sursele guvernamentale destinate modernizării localităţilor din mediul rural. În perioada care urmează, comuna Dumbrava va mai beneficia de circa 1,7 milioane de lei pentru reabilitarea reţelelor de apă din satele Dumbrava de Jos şi Higiu.
„În această zonă este un deficit de apă potabilă. Singura posibilitate de alimentare a populaţiei cu apă potabilă era forarea unui puţ cu o adâncime de 208 metri, care a fost dat în folosinţă în această săptămână", a precizat domnul Ion Mîţu.

Sursa ştire: Agerpres
Credit foto: Instituţia Prefectului Judeţul Mehedinţi

Tags: infrastructura | Mehedinti

Articole asemănătoare :

» Argeş: 10 milioane de Euro pentru trei proiecte din PIDU

Municipiul Curtea de Argeş va beneficia, în următorii ani, de peste 10 milioane de Euro, reprezentând finanţare nerambursabilă pentru trei proiecte incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană. Cele trei contracte, primesc asistenţă...

» Mehedinţi: sectorul Stârmina al drumului naţional DN 56 A este funcţional

Sectorul Stârmina al drumului naţional DN 56 A a reintrat în reţeaua arterelor rutiere internaţionale, după finalizarea lucrărilor de reabilitare a carosabilului afectat de alunecările de teren produse în anul 2006, lucrări în valoare de...

» 51,5 milioane de lei pentru infrastructura locală afectată de inundaţii

Guvernul a aprobat în data de 30 august alocarea a 51,5 milioane de lei pentru finanţarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectată de inundaţii, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.Fondurile sunt...

» Drobeta Turnu Severin: bani pentru 21 de parcări

Primăria Drobeta Turnu Severin a alocat 12,2 milioane lei pentru construcţia de la zero sau amenajarea a 21 de parcări. Suma destinată acestor lucrări, ce se vor derula pe parcursul a 18 luni, a fost asigurată de la bugetul local şi dintr-un...

» Bucureşti: 50 de şcoli finalizate prin BEI

Conform declaraţiei primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, până la sfârşitul acestui an vor fi finalizate lucrările la 50 de şcoli, din cele 102 cofinanţate de Banca Europeană de Investiţii (BEI). „Până pe 15 septembrie 2010...

Scrisoarea electronică APL

Newsletter APL


Primeşte HTML?

Autentificare

Alte Stiri

Alexandria: promptitudine şi performanţă în furnizarea serviciilor publice
Joi, 26 august, a fost lansat la Alexandria proiectul „Promptitudine şi perfor
Bacău: s-au alocat bani pentru „Ghiozdanul şcolarului
Programul „Ghiozdanul şcolarului", destinat copiilor din mediul rural care urm
Emil Boc-din septembrie vom discuta de angajări în sănătate
Primul-ministru Emil Boc a declarat, joi,26 august, la Sibiu, că în luna septem
Bucureşti: proiect pentru o administraţie publică modernă
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 a l
Târgu-Jiu: reabilitarea termică a blocurilor continuă
Primăria municipiului Târgu-Jiu va organiza, în perioada următoare, licitaţi
Satu Mare: servicii administrative accesibile prin sistem informatic
Consiliul Judeţean Satu Mare va realiza un sistem informatic judeţean pentru ce
Terra, o nouă staţiune pe litoralul românesc
Claudiu Palaz, prefectul judeţului Constanţa, a emis miercuri, 25 august, avizu
Olt: drum judeţean reabilitat prin POR
Drumul Judeţean 677, între oraşul Piatra-Olt şi limita cu judeţul Vâlcea, v
Prahova: staţie de epurare a apelor uzate în comuna Fântânele
În data de 25 august a fost inaugurată o staţie de epurare a apelor uzate, de
Giurgiu: şase proiecte cu finanţare europeană
Prefectura judeţului Giurgiu are în derulare sau supuse spre aprobare un număr
Galaţi: facilitaţi pentru IMM-urile ce creează noi locuri de muncă
La sfârşitul acestei luni, în comisia de buget-finanţe a Consiliului Local Ga
acoraoramrucrapanfpfalrasuat
ceddvalrom

Autentificare