Joi, 09 Septembrie, 2010
   
Text

Legea Poliţiei Locale va intra în vigoare în 2011

Legea Poliţiei Locale, mult prea mult aşteptată de reprezentanţii administraţiei publice locale, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 488/15.07.2010, urmând să intre în vigoare anul viitor. Proiectul, iniţiat de ...

Romania are nevoie urgentă de sprijinul U.E.

Europarlamentarul PNL, Ramona Mănescu, a cerut, în plenul Parlamentului European, sprijin urgent pentru România, grav afectată de inundaţii. Într-un discurs rostit la Strasbourg, Ramona Mănescu a făcut apel la activarea ...

Măsurile lui Procust- O.U.G. 63/2010

O.U.G. 63/2010:În data de 5 iulie a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii 273/2006, privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor ...

Evanghelizarea cu DEX-ul

Un imperativ prealabil tuturor amendamentelor legislativeDumnezeu nu-ţi bagă în traistă - zice înţelepciunea populară! Adică, mai pe înţelesul zilelor noastre şi cu aplicare la administraţia publică: cadrul reglementărilor europene şi ...

Selecţia funcţionarilor publici- lecţia europeană

Articolul îşi propune să prezinte evoluţia recentă a modelului european de selecţie a funcţionarilor publici din instituţiile europene, model care constituie o lecţie pentru multe dintre administraţiile moderne ale ţărilor ...

Rezervaţia Naturală Valea Zimbrilor

Întoarcere în trecutDe pe drumul naţional 10, care face legătura între Braşov şi Buzău, în oraşul Întorsura Buzăului, satul Brădet, cotind către Vama Buzăului, ajungi în Acriş. Către ieşirea din ...

Biserica de lemn din Almaşu Mic

„60 Biserici de lemn” este un proiect iniţiat în mai 2009 de către Ordinul Arhitecţilor din România şi Fundaţia DALA, având ca scop final restaurarea şi reintegrarea monumentelor în viaţa ...

http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/953165pan_5_politia_locala_fatuloiu.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/674910info_12_romania_sprijin_ue.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/326275tema_centrala_1_masurile_lui_procust.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/682720salon_1_ilie_brie.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/122980salon_2_selectia_functionarilor_publici.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/908493diorama_1_rezervatie_zimbrii_2.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/744644salon_3_biserica_de_lemn_almasu_3.jpg
News Image

Legea Poliţiei Locale va intra în vigoar

...

News Image

Romania are nevoie urgentă de sprijinul

...

News Image

Măsurile lui Procust- O.U.G. 63/2010

...

News Image

Evanghelizarea cu DEX-ul

...

News Image

Selecţia funcţionarilor publici- lecţia

...

News Image

Rezervaţia Naturală Valea Zimbrilor

...

News Image

Biserica de lemn din Almaşu Mic

...

Stiri APL

Licitaţii fără contestaţii

Salon APL - Mai 2010

Greta Laurenţiu, Director general Structural Consult Investiţii şi DezvoltareEste din ce în ce mai dificil să găseşti un consultant bun. A fost dificil întotdeauna, dar acum, când „toţi şi oricine” sunt gata să-şi înfiinţeze o firmă de consultanţă, parcă riscul de a te „frige” este mai mare.
Mulţi primari după ce au pătimit în colaborarea cu o firmă de consultanţă au decis chiar să-şi pună pe picioare propriul departament de dezvoltare proiecte, reproşând firmelor cu care au colaborat neasumarea reuşitei proiectelor, neimplicarea activă sau calitatea informaţiilor şi răspunsurilor primite.
Sunt multe inconveniente şi multe costuri pe care nu le anticipăm când înfiinţăm un departament nou, iar dacă mai există consultanţi, dispuşi să meargă împreună cu clienţii lor până la capăt, gata oricând să dea cea mai bună soluţie la problemele din local, poate ar trebui să-i ascultăm.
Într-o discuţie cu doamna Greta Laurenţiu, Directorul general al Structural Consult Investiţii şi Dezvoltare, am aflat că multe din problemele cu care se confruntă administraţia locală au de fapt soluţii. Este vorba de soluţii la probleme care creează mari dificultăţi reprezentanţilor administraţiei locale şi ne referim aici la contestaţiile abuzive care întârzie procedurilor de achiziţie publică sau la modalităţi de a îndepărta operatorii economici care nu îndeplinesc un minim de condiţii. Este vorba de consultanţă pe accesarea de fonduri structurale de la început până la implementarea proiectului.
RRAPL: Doamnă Greta Laurenţiu, reprezentaţi o firmă care are deja contacte cu administraţia locală. Lucraţi în mediul privat, dar aveţi şi această experienţă a lucrului cu primari. Vă propun, în introducere, să vorbim despre cum este văzută administraţia locală din zona operatorilor economici.
Greta Laurenţiu: Lucrăm deja de câţiva ani cu administraţia locală, timp în care am reuşit să înţelegem ce se petrece în local, dar să ştiţi că nu toţi agenţii economici au acces la informaţiile reale din administraţia publică. La fel ca majoritatea cetăţenilor, şi agenţii economici îşi iau informaţiile de la televizor, iar în acest mediu primarii şi ceilalţi lucrători din administraţia publică nu sunt tocmai bine văzuţi. Eu ştiu că atunci când apare o problemă, o ştire, nu este vorba de primar şi că cel mai adesea este vorba de cadrul legal. Uneori este vorba şi de reaua-voinţă a unora din presă. Dar de cele mai multe ori este vorba de cadrul legal dificil, greu de interpretat, cu multe „chichiţe” cum se spune.
Vă dau un exemplu. Atât presa locală, cât şi presa naţională, pun foarte uşor la zid un primar pentru  că nu a finalizat un proiect la un termen prevăzut, poate chiar şi că a pierdut bani europeni din cauza întârzierii. De cele mai multe ori, nu este, însă, vina primarului. Un agent economic, care a participat la licitaţie, supărat că a pierdut, depune contestaţie şi  proiectul este blocat cel puţin o perioada de 30 de zile până la soluţionarea contestaţiei. Ce trebuie să ştie primarii este că aceste situaţii pot fi evitate prin întocmirea documentaţiei de licitaţie foarte corect.
RRAPL: Să înţelegem că problemele legate de întârzierea procedurilor de achiziţie publică pot fi evitate.
Greta Laurenţiu: Sigur că da. Totul este să ştii să stabileşti criteriile de calificare şi cerinţele din caietele de sarcini, conform cerinţelor Ordonanţei de Urgenta nr. 34/2006 şi a Hotărârii Guvernului nr. 925/2006. Nu este foarte uşor şi trebuie să vă spun că fiecare situaţie este particulară. Nu poţi să generezi un model pe care să-l aplici apoi la toţi clienţii. Dimpotrivă, trebuie să tratezi fiecare caz cu foarte mare atenţie, pentru că mizele puse în joc sunt foarte mari. Este vorba de succesul unor proiecte cu valori foarte mari, este vorba de certitudinea primarului sau a preşedintelui de consiliu judeţean că procedura s-a desfăşurat astfel încât el, primarul, să nu fie atacabil şi este vorba, la urma urmei, de investiţii care aduc un trai mai bun pentru cetăţeni.
RRAPL: Ce servicii oferă, de fapt, administraţiei locale Structural Consult Investiţii şi Dezvoltare S.A.?
Greta Laurenţiu: Consultanţă pentru achiziţiile publice pentru orice instituţie din administraţia publică locală. Paleta de servicii este mai largă, am demarat cu consultanţă pentru accesarea de fonduri structurale şi, pe măsură ce colaborările au evoluat, acest serviciu de consultanţă pentru achiziţii publice s-a impus a fi dezvoltat din experienţele pe care le-am avut cu instituţiile publice. Sunt multe consilii locale  care nici măcar nu au înfiinţat serviciul de licitaţii publice, astfel încât de achiziţii se ocupă persoane nepregătite profesional pentru aceasta activitate. Prin serviciul nostru putem asista orice licitaţie. Licitaţia va fi organizată de reprezentanţii instituţiei publice, dar cu sprijinul nostru vor fi diminuate mult riscurile ca procedurile să intre sub incidenţa contestaţiilor sau anulării.
RRAPL: Ştiu că cea mai mare problemă pe care o au reprezentanţii administraţiei locale, când este vorba de consultanţă, este cea legată de faptul că un consultant în România nu îşi asumă proiectul. Încasează banii şi-l lasă pe primar sau pe reprezentantul apl să se descurce cu implementarea proiectului. Este Structural Consult în această situaţie?
Greta Laurenţiu: Nu, dimpotrivă. Noi acordăm consultanţă pe întregul proces de derulare a proiectului, şi anume: consultanţă pentru identificarea de proiecte finanţabile din fonduri structurale pentru administraţia publică locală, întocmirea studiilor de fezabilitate, obţinerea tuturor avizelor şi întocmirea cererilor de finanţare, consultanţă pentru achiziţiile publice organizate în cadrul proiectului de finanţare, management de proiect şi consultanţă în implementarea proiectului. Practic avem o abordare integrată, astfel încât primarul este doar pus în poziţia de a alege din variantele pe care i le prezentăm când este vorba de soluţii tehnice, şi pus în poziţia de a decide în interesul comunităţii atunci când este vorba de soluţii politice.  
credit foto: RRAPL (Mihai Tatu)

Ediția tipărită

Banner

Scrisoarea electronică APL

Newsletter APL


Primeşte HTML?

Autentificare

acoraoramrucrapanfpfalrasuat
ceddvalrom

Autentificare