Salon APL - Mai 2010

În ultima vreme se discută tot mai des de problema deşeurilor şi, natural, apar şi întrebările - avem o problemă? Dacă da, atunci care sunt soluţiile, care este sistemul ce trebuie aplicat şi de către cine?
1. Cetăţeanul
Cetăţeanul este acela ce decide să-şi achizitioneze un produs şi tot el este cel care decide momentul în care nu mai are nevoie de acesta sau de ambalajul acestuia şi îl transformă în deşeu - „deşeuri înseamnă orice substanță sau obiect pe care deținătorul le aruncă sau are intenția sau obligaţia să le arunce. Acest deţinător poate fi persoană fizică şi, bine-nţeles şi persoană juridică, pentru deşeurile pe care le produce." (Directiva CE 98/2008) Gestiunea deşeurilor municipale rezultate din activităţile persoanelor juridice este mult mai facilă şi, din acest motiv, inclusiv Comisia Europeană le tratează separat.
În jurul cetăţeanului gravitează câteva concepte foarte importante privind gestiunea deşeurilor, fiind necesară tratarea atentă a acestora:
a) prevenirea - acest concept se referă la activitatea de a gestiona cât mai bine produsele pe care le achiziţionăm în aşa fel încât să micşorăm cantitatea de deşeuri pe care am putea-o genera; de ex.: să încercăm să folosim un produs pe o perioadă cât mai mare şi să nu-l schimbăm doar în funcţie de moda timpului, cu toate că nu numai că nu şi-a depăşit perioada de garantare sau de viaţă, dar chiar funcţionează şi se poate utiliza.
b) reducerea - de câte ori ne-am gândit că mâncarea pe care o aruncăm generează tone şi munţi de deşeuri şi că aruncăm banii pe fereastră? De ce să nu cumpărăm atât cât ne este necesar să consumăm, atât cât este necesar să utilizăm? Ne trebuie un televizor şi în grupul sanitar?
c) colectarea selectivă - fiecare produs pe care noi îl transformăm benevol în deşeu poate reprezenta o sursă de materie primă pentru un viitor alt produs din aceeaşi categorie sau una similară. În momentul în care o să înţelegem că diferenţa dintre deşeu şi gunoi este aceea făcută de acţiunea celui care le generează - dacă suntem nişte „cetăţeni" cu buletin dar fără educaţie, atunci ne vom debarasa de produsele noastre oricum şi oriunde; dacă chiar suntem cetăţeni educaţi şi recunoscători faţă de natura care ne înconjoară, atunci ne vom sorta deşeurile din momentul în care le generăm în aşa fel încât să crească gradul de reutilizare, reciclare şi valorificare.
2. Producătorul
Ce ar face cetăţenii - chiar dacă sunt persoane fizice sau juridice - dacă nu ar exista un producător care să pună produse pe piaţă?
„Pentru a consolida reutilizarea şi prevenirea, reciclarea şi alte tipuri de valorificare a deşeurilor, statele membre adoptă măsuri legislative sau non-legislative pentru a se asigura că orice persoană fizică sau juridică care, la nivel profesional, elaborează, produce, prelucrează, tratează, vinde sau importă produse (producătorul produsului) este supusă unui regim de răspundere extinsă a producătorului." (Directiva CE 98/2008)
De ce producătorul? Generează el deşeuri? Le aruncă el oriunde şi oricum? NU, dar dacă ar pune pe piaţă produse cu perioada de viaţă mai lungă, dacă ar face produse din materiale pe care să le putem reutiliza sau recicla mai uşor, daca ar găsi metode pentru a reduce cantitatea de ambalaje la care recurge pentru a-şi vinde produsele, atunci cetăţenii ar putea genera mai puţine deşeuri de pe urma activităţii personale.
Ce trebuie să facă producătorul?
a) prevenire - producătorul trebuie să creeze produse care să aibă un efect redus asupra mediului şi care să genereze o cantitate scăzută de deşeuri în timpul producerii şi al utilizării ulterioare, şi pentru a se asigura că valorificarea şi eliminarea produselor care au devenit deşeuri se realizează conform obiectivelor generale de reciclare ale UE.
b) răspunderea producătorului - „Statele membre pot decide  că responsabilitatea cu privire la organizarea activităţilor de gestionare a deşeurilor să revină parţial sau în totalitate producătorului produsului din care derivă deşeul respectiv şi ca distribuitorii respectivului produs să împartă această responsabilitate.“ În România este implementat sistemul în care producătorul trebuie să-şi gestioneze deşeurile pe care le produce acoperind parţial din costurile de colectare, procesare, tratare, reciclare sau valorificare.
Producătorul poate să-şi gestioneze individual această responsabilitate sau o poate delega către o organizaţie colectivă sau societate de preluare a responsabilităţi. De cele mai multe ori producătorii preferă să-şi delege această obligaţie pentru a nu fi necesar să facă de unul singur investiţii şi cheltuieli indirecte inutile.
Producătorul, sau cel ce i-a preluat responsabilitatea nu poate, însă, să-şi gestioneze deşeurile rezultate din produsele puse pe piaţă - nu se apucă de colectat sau de procesat, şi nici atât de tratat sau reciclat aceste deşeuri - ÎI TREBUIE PARTENERI, ale căror costuri le acoperă parţial.
3. Autoritatea Publică Locală
Nu o să vedem niciodată un cetăţean care să-şi ducă deşeurile direct la o staţie de transfer sau de sortare şi nu o să vedem un producător că îşi cumpără maşini de ridicat deşeurile de la populaţie - persoane fizice sau juridice.
Responsabilitatea TOTALĂ privind serviciul de salubritate de la persoanele fizice pe teritoriul clar determinat al unei unităţi administrativ - teritoriale este a Autorităţii Publice Locale (APL) - Consiliul Local şi Primarul.
APL este cea care deţine „proprietatea deşeului" din momentul în care cetăţeanul decide că îl aruncă - în mod corect (utilizând infrastructura pusă la dispoziţie) sau ilegal (direct în mediul înconjurător). APL este cea răspunzătoare de stabilirea regulilor şi a strategiei privind serviciul de salubritate de la persoane fizice - ea trebuie să traseze obligaţiile cetăţenilor, trebuie să finanţeze infrastructura necesară colectării deşeurilor direct de la cetăţeni şi ea este cea care poate, sau nu, delega aceste responsabilităţi către un operator economic, public sau privat.
APL trebuie să realizeze că serviciul de salubritate este un Serviciu de Interes Economic General (SIEG) şi că este nu doar obligaţia ei de a-l presta ci şi aceea de a crea beneficii directe şi indirecte în comunitate.
Operatorul de salubritate creat prin parteneriat public privat (sau asociere în participaţiune) este cel mai răspândit în UE. Acest operator, beneficiind de un aport de minim 51% din partea APL şi de maxim 49% din fonduri private, este cea mai viabilă variantă de operare din urmatoarele puncte de vedere:
a) infrastructura necesară colectării aparţine APL şi nu mai este nevoie de investiţii mari din partea investitorilor privaţi;
b) parteneriatul beneficiază de un aport financiar direct din partea investiţiilor private şi nu periclitează bugetul fragil al APL;
c) managementul privat aduce un plus de siguranţă, experienţă şi sustenabilitate faţă de o conducere publică;
d) APL, fiind majoritară, controlează foarte bine aspectul social al serviciului de salubritate controlând tarifele şi susţinând ocuparea de forţă de muncă din localitatea respectivă;
e) fiind o responsabilitate legală şi normală a APL, gestiunea serviciului de salubritate aduce şi beneficii directe şi indirecte:
• venituri constante şi permanente, ca şi dividente, serviciul fiind unul dintre cele eficiente în toată lumea
• o imagine bună privind modul de implicare a APL în cadrul SIEG, colectarea deşeurilor de la persoanele fizice fiind un monopol natural;
• dezvoltarea constantă de resurse de materie primă secundară şi posibilitatea de sprijinire a industriei locale de reciclare, reutilizare sau valorificare
4. Operatorul economic de salubritate
Operatorul economic de salubritate are doar două obligaţii clare şi concrete privind modul de implementare şi de gestiune a sistemului:
1. trebuie să respecte legislaţia naţională privind modurile generale de implementare şi de gestiune, şi
2. trebuie să respecte, întru-totul, contractul prin care APL i-a încredinţat prestarea de  servicii şi prin care i-a transferat obligaţiile de implementare şi gestiune, fără încă ca APL să cedeze şi obligaţiile suverane privind modul de implementare a strategiei şi a deciziilor legale locale.
5. Finanţarea sistemului
Finanţarea sistemului de management al deşeurilor se face de la mai multe surse în funcţie de fluxul de deşeuri şi de categoria persoanelor ce îl generează (fizice sau juridice).
a. Persoane Fizice (aici sunt incluse şi asociaţiile de locatari / proprietari)
• deşeul menajer sortat (fără partea de ambalaje, DEEE şi biodegradabil utilizat în producerea biogazului sau a biomasei)
o Varianta 1 - recomandată - Taxa de salubritate stabilită de CL după înfiinţarea serviciului şi colectată anual, trimestrial sau semestrial odată cu alte taxe şi impozite locale (grad de colectare 70 - 90% din populaţia prezentă în areal)
o Varianta 2 - nerecomandată - Tarif de salubritate colectat direct de către operatorul de salubritate, serviciu ce implică creşteri mari de costuri de colectare a tarifului (grad de colectare de 30 - 60% din populaţia prezentă în areal);
o Varianta 3 - compromis recomandat  -  Tarif de salubritate colectat de către operatorul economic combinat cu o taxă de salubritate crescută faţă de tarif pentru populaţia ce nu dovedeşte că şi-a achitat tariful.
• deşeul menajer nesortat - faţă de una din variantele de mai sus se introduce o penalizare de contaminare ce trebuie să fie de cel puţin 200%;
• deşeurile de ambalaje sortate la sursa de generare sau colectate în punctele de colectare municipale -  costurile integrale de colectare trebuie suportate de către producătorii de ambalaje pe fiecare flux în parte, costuri din care se scad veniturile rezultate din vânzarea produselor obţinute în activitatea de sortare;
• DEEE - deşeurile din echipamente electrice şi electronice
o transportul acestor deşeuri de la persoanele fizice până la punctele de colectare municipale se face ori de către APL, prin operatorul de salubritate, cu finanţare din tariful sau taxa încasată fără nicio recompensă faţă de generator,  sau direct de către persoana fizică, cu posibilitatea obţinerii unei recompense;
o gestionarea punctelor de colectare municipale trebuie să fie făcută în comun de către APL şi producătorul de EEE ce le-a pus pe piaţă;
o din momentul colectării DEEE în centrele municipale, transportul, procesarea, tratarea, reciclarea şi valorificarea cad în sarcina exclusivă şi integrală a producătorului prin două modalităţi:
1. răspunderea extinsă, în care producătorul este proprietarul deşeului şi a fracţiilor şi/sau materiei prime secundare rezultate, sau
2. răspunderea parţială, în care producătorul acoperă doar diferenţa dintre costurile generale şi veniturile rezultate din procesare/tratare/valorificare/reciclare.
• deşeurile biodegradabile ce pot fi utilizate pentru generare de biogaz şi/sau biomasă
b. Persoane Juridice (aici intră şi instituţii şi/sau autorităţi locale, regionale sau centrale)
Serviciul de salubritate a deşeurilor rezultate din activitatea persoanelor fizice nu este un serviciu din categoria celor protejate prin monopol natural; contractul între un operator de salubritate şi o persoană juridică nu trebuie gestionat de nicio autoritate locală, regională şi/sau centrală, respectându-se principiile europene privind funcţionarea pieţei libere europene şi cea a serviciilor.
Nicio autoritate publică nu poate decide în  numele unei persoane juridice, generator sau operator, cu cine să semneze un contract de prestări servicii sau care să fie tariful prestaţiei. Singurul lucru pe care o autoritate publică poate să-l facă este să impună nişte condiţii sau reguli generale privind modul în care se poate desfăşura acel serviciu în cadrul unităţii administrativ-teritoriale pe care o controlează, fără a afecta principiile europene ale unei pieţe libere.
6. Noi reglementări europene
Directiva Cadru privind Deşeurile nr. 98/2008 a Consiliului European stabileşte câteva obligaţii şi ţinte clare privind modul de gestiune a deşeurilor, printre care enumerăm:
• Primele ţinte generale pe reciclare stabilite de UE – deşeuri de la gospodării (50% până în 2020) şi deşeuri nepericuloase din construcţii şi demolări (70% până în 2020);
• Prima menţionare clară, legală şi strictă, a ierarhiei pe deşeuri – prevenire, reutilizare, reciclare, valorificare, eliminare;
• Introducerea, ca şi soluţie de management, a ciclului de viaţă a produselor;
• End-of-waste – când deşeul devine produs sau materie primă;
• Obligaţii clare privind colectarea selectivă pe 4 categorii - metal, plastic, sticlă şi hârtie;
• Clarificarea reciclării din care s-a scos valorificarea energetică;
• Prelungirea termenului pentru implemen-tarea strategiei de prevenire a deşeurilor;
• Reclasificarea incineratoarelor de deşeuri cu standarde clare de eficienţă şi funcţionare.
Credit foto: RRAPL(Mihai Tatu)