Salon APL - Mai 2010

„60 Biserici de lemn” este un proiect iniţiat în mai 2009 de către Ordinul Arhitecţilor din România şi Fundaţia DALA, având ca scop final restaurarea şi reintegrarea monumentelor în viaţa comunităţilor locale.
Prin proiectul salvării bisericilor de lemn în ruină, iniţiat de fundaţia Dala şi asociaţii săi – Ordinul Arhitecţilor din România, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Academia de artă din Bucureşti, Muzeul Ţăranului Român – Biserica Pojogeni, judeţul Gorj,  a fost strămutată la Mânăstirea Cămărăşeasca între 1 septembrie şi 1 noiembrie 2009.  Respectând tradiţiile, terenul s-a curăţat, iar lemnul vechi degradat s-a depozitat în apropierea bisericii, lăsând vizibil vechiul amplasament. În memoria bisericii strămutate s-a montat o troiţă în locul sfintei mese a altarului.
Realizarea proiectul a costat 19000 Euro. Bani au fost exclusivi privaţi, obţinuţi din donaţii. Proiectul a durat 85 de zile – 45 de zile de pregătire, 40 zile de execuţie, implicând 8 meşteri pentru execuţie, 2 arhitecţi pentru proiect şi supravegherea de şantier şi 4 arhitecţi pentru pregătirea operaţiilor.
Intervenţie de tip SMURD pentru Biserica Pojogeni
Construcţii realizate din lemn, cu o inteligenţă tehnică remarcabilă şi o mare sensibilitate în stabilirea proporţiilor volumetrice şi de detaliu, deseori decorate cu crestături şi pictură de mare valoare, dispar vertiginos din peisajul cultural întins din Ţinutul Gorjului. Fenomenul, cu efect alienant pe termen lung pentru societate, şterge o zonă importantă din memoria acestor locuri. Identitatea regională a Gorjului dispare sub ochii noştri.
Situaţia patrimoniului cultural din mediul rural se află într-o stare critică pe care o sesizează şi comunităţile locale, dar şi „Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru Patrimoniul Construit, Siturile Istorice şi Naturale” însuşit de Preşedintele României în 2009. Reacţia societăţii româneşti la această stare critică este din păcate lentă şi adeseori numai formală. De aceea, în prezent este ineficientă.
În acest context echipa care a participat la salvarea bisericii din Dealul Ocii a adoptat o acţiune de tip SMURD. Dintr-o listă de 60 de biserici, toate monumente istorice clasate,  aflate într-o stare fizică critică, s-a constatat că structura din lemn a bisericii din Dealul Ocii, aflată în stare de precolaps, nu va rezista ploii şi zăpezii din iarna 2009 – 2010. Au existat două opţiuni. Prima era abandonarea ei definitivă, după ce comunitatea din comuna Pojogeni o părăsise deja de mai mulţi ani în favoarea altei biserici de cimitir, şi părăsirea ei de către Ministerul Culturii, care nu o avusese vreodată pe lista sa de intervenţii, cu toate că figura pe lista obiectivelor clasate ca monument, la poziţia GJ-II-m-B-09403. A doua variantă era intervenţia imediată şi în orice condiţii. La fel ca în situaţiile de tip SMURD, ori viaţă ori moarte.
Un grup de voluntari, studenţi arhitecţi, arhitecţi, ingineri, istorici de artă, meşteri restauratori şi-au asumat acest demers riscant folosind un minim de fonduri, provenite din donaţiile unor persoane private. Un argument hotărâtor a determinat începerea imediată a acţiunii de salvare: acceptul maicii stareţe Christofora de a amplasa biserica în incinta Mânăstirii Cămărăşeasca. În felul acesta biserica putea să fie folosită în continuare, de o comunitate vecină, situată la numai 15 km de Dealul Ocii.
Ce este remarcabil în această acţiune de tip SMURD?
În primul rând eficacitatea ei (o procedură normală ar fi durat suficient de mult timp ca ea să devină inutilă, căci monumentul ar fi dispărut complet în următoarele luni ale iernii). Acum clădirea este salvată şi biserica îşi poate continua existenţa.
În al doilea rând, efectele colaterale, care sunt la fel de importante:
m O extraordinară experienţă practică în aprecierea situaţiilor reale de pe teren, atât din punctul de vedere al situaţiei tehnologiilor tradiţionale, cât şi al raporturilor sociale din comunitatea cu care au intrat în contact toţi participanţii: studenţi sau arhitecţi foarte tineri.
- Un exerciţiu responsabil de folosire a fondurilor oferite de acei donatori generoşi care au sesizat imediat necesitatea intervenţiei şi prin gestul lor au făcut-o posibilă.
- Dezvoltarea progresivă a unei cooperări până la urmă exemplare cu autorităţile locale.
- Conştientizarea unor autorităţi centrale – Ministerul urismului, care, sesizând importanţa proiectului „60 de biserici de lemn” pentru dezvoltarea turismului în mediul rural, a sprijinit cu un minim de fonduri câteva din intervenţiile urgente la alte biserici aflate în situaţii critice, toate situate pe trasee turistice cu un potenţial încă nevalorificat.
Ordinul Arhitecţilor din România va continua să sprijine acţiunile de voluntariat ale oricăror persoane doritoare de a salva patrimoniul naţional.  
Despre coincidenţele semnificative
Expediţia a purces la drum împărţită în două tabere. Există un parcurs inevitabil, susţineau unii dintre noi, între început şi încheiere, între apariţie şi dispariţie, între naştere şi moarte. Un obiect de arhitectură nu face excepţie. Eforturi enorme pentru a ţine în viaţă structuri pe care viaţa nu le mai cere, nu le mai foloseşte şi le înlocuieşte cu altele încalcă – poate – o normă universală care ar trebui ignorată doar pentru argumente excepţionale. Nu este oare firesc ca structuri obişnuite, nefolosite de multă vreme, să fie lăsate să se dezmembreze în pace? Iar puţinele resurse la îndemână să meargă spre locurile şi lucrurile de excepţie, pe care oamenii de azi le preţuiesc şi le folosesc şi de care memoria locului se leagă în chip semnificativ?
Ceilalţi au venit cu un alt fel de argumentaţie. Dacă pornim de la ipoteza că este important pentru integritatea acestei memorii ca bisericile istorice de lemn să supravieţuiască, ce ar trebui să facem? Nu am putea oare aduce în discuţie un demers egal depărtat şi de conservarea muzeală şi de acceptarea dispariţiei naturale? Asocierea între noile nevoi ale vieţii comunitare pe de o parte şi corpul fizic al bisericii istorice de cealaltă ar putea conduce la variante care să mânuiască extinderea, modificarea, adăugirile funcţionale sau transferul într-un nou loc – logic în cazul structurilor de lemn – toate practicate in timpuri istorice. Oamenii întâlniţi ne-au relatat poveştile unor structuri tractate sau refăcute pe locuri mai prielnice, din pricina unor văi inundate, a schimbării meandrelor râului din preajmă sau după înfiinţarea altor aşezări.
Iar restul a venit de la sine. Pe parcursul a două zile s-au suprapus şi s-au intersectat întâmplări, întâlniri şi conjuncturi dintre cele mai diferite: mânăstirea cea nouă din Pojogeni, parohul şi sătenii care au acceptat ideea, primarul cu care s-a putut vorbi duminică după-amiaza şi care a promis camion, piatră pentru fundaţie şi ajutor cu braţe de muncă, arhitectul gorjan Cămui şi experienţa lui, exemplul unei biserici mutate şi devenite o clasă la un seminar teologic, secvenţa tehnică propusă de inginerul Iordan, o sponsorizare neaşteptată care a făcut posibil primul tur de manivelă.
Aceasta este povestea primelor două zile în care a început drumul de şase săptămâni al bisericii din vechiul cimitir Valea Ocii din Pojogeni spre poiana de la mânăstirea Cămărăşeasca. arh. Mariana Celac