RRAPL

Tema Centrală - Aprilie 2010

Încurajarea mediului de afaceri românesc
Ajutorul de minimis reprezintă un ajutor de stat care nu depăşeşte într-o perioadă determinată de timp plafonul prevăzut de reglementările comunitare în vigoare.
Ajutoarele de minimis nu sunt supuse procedurii de notificare la Consiliul Concurenţei (România) 1. Ele sunt reglementate prin Regulamentul Comisiei Europene nr. 1998/2006 în aplicarea articolelor 87 şi 88 ale Tratatului de instituire a Comunităţii Europene,  publicat în J.O. – L379/5 din 28 decembrie 2006.
Schema de ajutor de stat este un act în baza căruia pot fi acordate alocări specifice individuale întreprinderilor, potrivit principiului stabilit în Regulamentul Consiliului Europei EC nr. 659/1999 pentru aplicarea art. 93 al Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, publicat în  J.O. – L83/1999.
Trebuie precizat faptul că în cadrul procesului de negociere a aderării României la U.E., ţara noastră s-a obligat să asigure compatibilitatea legislaţiei naţionale cu acquis-ul comunitar aferent capitolului 6 „Politica în domeniul concurenţei”. Acest capitol şi-a găsit aplicarea în legislaţia românească încă înainte de data aderării, cu scopul de a pregăti mediul de afaceri să facă faţă presiunilor concurenţiale din cadrul pieţei unice.
Potrivit art. 2 din „Actul privind condiţiile de aderare” (Act privind condiţiile de aderare a Republicii Bulgaria şi a României şi adaptările tratatelor pe care se întemeiază U.E.), „de la data aderării, dispoziţiile tratatelor originare şi actele adoptate de instituţii sunt obligatorii pentru… şi România şi se aplică în aceste state în condiţiile stabilite prin aceste tratate şi prin prezentul act”.
Beneficiarii ajutoarelor de minimis sunt întreprinderile înregistrate conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale (republicată, cu modificările şi completările ulterioare) şi sunt încadrate în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, au sediul şi îşi desfăşoară activitatea în România.
Având în vedere situaţia economică actuală deosebită, cât şi reglementările comunitare  recent elaborate de către Comisia Europeană de diminuare a efectelor crizei, considerăm că organelor locale le revin în continuare luarea în considerare a unor măsuri care să încurajeze investiţiile şi crearea de noi locuri de muncă prin sprijinirea potenţialilor investitori, care se confruntă, în general, cu mari dificultăţi în accesarea finanţărilor. Totuşi, spre deosebire de întreprinderile mari, întreprinderile mici şi mijlocii se confruntă cu astfel de dificultăţi în accesarea finanţărilor. Această situaţie economică globală nu numai că afectează grav situaţia economică a majorităţii întreprinderilor solide şi a personalului acestora, pe termen scurt şi mediu, dar are şi efecte negative de durată mai lungă. În acest context, trebuie subliniat faptul că investiţiile în viitor din piaţa comună a U.E., în special cele legate de dezvoltarea durabilă şi de alte obiective ale strategiei de la Lisabona, ar putea fi întârziate sau chiar abandonate.
Prin urmare, impactul global al crizei economico-financiare asupra economiei reale întârzie dezvoltarea durabilă şi îndeplinirea unor obiective ale strategiei de la Lisabona, obligă statele membre să acţioneze individual şi să înceapă o competiţie a subvenţiilor pentru a sprijini întreprinderile.


I. Stimularea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă în economia locală prin scheme de ajutor de minimis
Ajutorul de minimis reprezintă un ajutor de stat care nu depăşeşte într-o perioadă determinată de timp plafonul prevăzut de reglementările comunitare în vigoare. Ajutoarele de minimis nu sunt supuse procedurii de notificare la Consiliul Concurenţei (România) . Ele sunt reglementate prin Regulamentul Comisiei Europene nr. 1998/2006 în aplicarea articolelor 87 şi 88 ale Tratatului de instituire a Comunităţi.
Or astfel de acţiuni individuale, conform experienţelor anterioare, nu pot fi eficace şi ar putea afecta în mod grav piaţa noastră internă. În momentul acordării sprijinului, fără a se neglija situaţia economică specifică actuală, este necesar să se asigure condiţii de egalitate pentru toate întreprinderile europene şi să se evite cazurile în care statele membre ar începe o competiţie a subvenţiilor, care nu ar avea un caracter durabil şi ar acţiona în detrimentul întregii pieţe comunitare. Prin urmare, politica în domeniul concurenţei are acest rol. În acest sens, Comisia Europeană a emis Cadrul comunitar temporar pentru măsurile de ajutor de stat de sprijinire a accesului la finanţare în contextul crizei financiare şi economice, publicat în J.O. – CO16/22 ianuarie 2009.  
Per ansamblu, economia este afectată de o încetinire foarte gravă a creşterii, care afectează atât operatorii economici şi consumatorii individuali, cât şi locurile de muncă ale acestora. Impactul global al crizei financiare asupra economiei reale se resimte în prezent pe deplin. Ca urmare a crizei pe pieţele financiare şi a diminuării substanţiale a surselor externe de finanţare, instituţiile bancare au devenit tot mai refractare în asumarea riscurilor, comparativ cu anii precedenţi, generând o limitare drastică a creditelor. Totodată, pe lângă o raţionalizare a creditelor bancare, are loc şi o scădere a cererii din partea întreprinderilor.
Pentru elaborarea unor scheme de ajutor de minimis se recomandă o cunoaştere aprofundată a legislaţiei în vigoare, atât naţională,  cât  şi  comunitară.
1. Legislaţia naţională
În conformitate cu art. 285 şi art. 286 alin.6 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se permite acordarea de facilităţi fiscale contribuabililor persoane juridice². Aceste facilităţi fiscale se referă la reduceri sau scutiri de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren. Prin urmare, Consiliul Local poate acorda scutiri de la plata impozitului pe clădiri şi a impozitului pe teren datorate de către persoanele juridice, în condiţiile elaborării unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională şi a îndeplinirii dispoziţiilor prevăzute de O.U.G. nr.117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.137/2007 şi H.G. din 26 noiembrie 2007 privind acordarea de ajutoare de minimis pentru dezvoltarea sau modernizarea întreprinderilor. În acest context, Consiliul Local poate acorda reduceri sau scutiri integrale la impozitul pe clădiri investitorilor care aduc investiţii noi şi creează locuri de muncă prin elaborarea unei scheme de ajutor de minimis pentru stimularea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă.
Totodată, având în vedere prevederile art. 250, alin. 1, pct. 9 şi ale art. 257. lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care se referă la scutiri de la plata obligaţiilor fiscale constând în impozite pe teren şi clădiri pentru întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în perimetrul parcurilor industriale, Consiliul Local poate iniţia scheme de ajutor de minimis pentru întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea pe raza localităţii respective³.
Pentru a intra în miezul problemelor, este necesar să definim mai întâi noţiunea de facilitate fiscală. Ea cuprinde reducerile sau scutirile la plata unor sume datorate, eşalonările sau amânările la plată, fie a debitelor principale, fie a debitelor accesorii (majorări, penalităţi etc.) Pentru a ne afla în raza de acţiune a facilităţii fiscale, este necesar ca suma la care se referă facilitatea să fie datorată, condiţie sine qua non a existenţei facilităţii fiscale ca noţiune, atât din punct de vedere logic, cât şi economic.
Următoarea condiţie ca o facilitate fiscală să fie admisibilă sub forma existenţei sale este ca aceasta să fie prevăzută de lege sau să nu fie interzisă de lege. Indiferent de natura relaţiilor publice sau private, această condiţie îşi pune amprenta deopotrivă asupra raporturilor juridice apărute între creditor şi debitor.
Totuşi, Titlul IX „Impozite şi taxe locale”, Capitolul 11 „Facilităţi comune” din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal prevede situaţiile în care anumite tipuri de impozite şi taxe nu se aplică anumitor tipuri de debitori (denumiţi contribuabili). Spre exemplu, impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra mijloacelor de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor sau autorizaţiilor, precum şi alte taxe nu se aplică veteranilor de război,unor persoane prevăzute în legi speciale.
De asemenea, art.285 din legea de mai sus stipulează faptul că „Elementele infrastructurii feroviare publice, inclusiv terenurile pe care sunt amplasate precum şi terenurile destinate acestui scop sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren şi taxei pentru elibera-rea autorizaţiei de construire”. De reţinut că în cuprinsul „Codului fiscal” se utilizează două noţiuni: noţiunea de scutire şi noţiunea de facilitate. Acesta le pune practic pe acelaşi nivel, atribuindu-le aceeaşi putere logică şi juridică, dar considerăm că cele două noţiuni sunt diferite una faţă de cealaltă. Din această confuzie rezultă diferite dificultăţi în aplicarea legislaţiei fiscale sub aspectul facilităţilor fiscale.
Pentru limpezirea lucrurilor, trebuie precizat faptul că facilităţile fiscale sunt reglementate în cadrul fiecărui tip de obligaţie fiscală. Astfel, în contextul reglementării impozitului pe clădiri, legiuitorul stabileşte (folosind noţiunea de scutire) clădirile pentru care  nu se datorează impozit prin efectul legii (de ex. administrativ-teritoriale sau a oricăror instituţii publice, cu excepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice; clădiri care prin destinaţie constituie lăcaşuri de cult; clădirile care constituie patrimoniul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ etc.). Acelaşi tip de scutire se aplică şi în cazul reglementării impozitului pe teren sau impozitului asupra mijloacelor de transport. De remarcat faptul că toate aceste categorii de scutiri nu sunt facilităţi fiscale, ci scutiri de la plata unor obligaţii prin efectul legii care se încadrează în categoria măsurilor fiscale generale aplicabile tuturor contribuabililor. Generic, însă, ele se numesc facilităţi fiscale.
O altă categorie de facilităţi fiscale sunt cele stabilite de către organele deliberative locale. Legea fiscală dă posibilitatea Consiliilor Locale prin hotărârile adoptate să acorde facilităţi fiscale anumitor contribuabili, sub aspectul oportunităţii şi al eficienţei economice. Astfel, conform art. 286 din Legea nr 571/2003 republicată, privind Codul Fiscal, acordarea de facilităţi fiscale (de ex. persoanelor juridice)  se realizează doar în situaţia elaborării unor scheme de ajutor de stat, în condiţiile respectării prevederilor O.U.G. nr.117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.137/2007.
Prin urmare, în acest context de reglementare fiscală, apare noţiunea de ajutor de stat, iar reglementările comunitare în vigoare, chiar dacă definesc câteva trăsături caracteristice ale acestei noţiuni, nu reuşesc să precizeze fără echivoc care măsuri de natură fiscală reprezintă ajutor de stat şi care nu. Pentru aceasta se impune efectuarea unei analize a fiecărui caz în parte. De la aceste aspecte se nasc o serie de confuzii cu privire la măsurile de sprijin financiar, de care ar trebui să beneficieze întreprinderile.
În urma unor interpretări sistematice a textelor legale care conţin norme în sfera facilităţilor fiscale, se desprinde ideea că numai pentru facilităţile fiscale acordate prin instrumente comunitare care prevăd posibilităţi multiple de sprijin public, aflate la dispoziţia statelor membre, şi doar pentru contribuabilii persoane juridice, îndeplinind condiţiile impuse, se impune aplicarea normelor juridice din sfera ajutorului de stat.

II. Conţinutul schemei de ajutor de minimis pentru stimularea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă în economia locală
Schemele de ajutor de minimis pentru stimularea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă într-o localitate au în vedere criteriile şi condiţiile prevăzute de Regulamentul Comisiei Europene nr. 1998/2006 privind ajutorul de minimis, pentru aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratatul de instituire a Comunităţi Europene, publicat în J.O. nr. 379/5 din 28 decembrie 2006.
Schemele de ajutor de minimis pentru stimularea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă într-o localitate au în vedere criteriile şi condiţiile prevăzute de Regulamentul Comisiei Europene nr. 1998/2006 privind ajutorul de minimis, pentru aplicarea articolelor 87 şi 88 din Tratatul de instituire a Comunităţi Europene, publicat în J.O. nr. 379/5 din 28 decembrie 2006. Aceste scheme sunt exceptate de la obligaţia notificării către Comisia Europeană, conform prevederilor art. 3 din Regulamentul C. E. nr. 800 din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa comună.
În cadrul unei asemenea scheme, acordarea ajutoarelor de minimis se face numai cu respectarea criteriilor de minimis prevăzute de Regulamentul C.E. nr. 1998/2006. Prin acest regulament se apreciază că măsurile de sprijin de până la 200.000 euro pentru o întreprindere, acordate pe parcursul unei perioade de 3 ani, nu constituie ajutor de stat în sensul tratatului.
Prin urmare, întreprinderile care reali-zează investiţii de peste 500.000 de euro (construcţia de clădiri noi) şi creează locuri de muncă într-o localitate pot să beneficieze de reducerea impozitului pe clădiri, accesând schemele de ajutor de minimis pentru stimularea investiţiilor şi crearea de locuri de muncă în localitatea respectivă. Schema se aprobă de plenul Consiliului Local respectiv şi se poate aplica imediat pe o perioadă de cel puţin 5 ani, iar de facilităţile schemei trebuie să beneficieze toate firmele investitoare şi care au solicitat scutirile de impozit.
O astfel de schemă de ajutor de minimis trebuie să prevadă toată procedura de acordare de facilităţi fiscale sub
forma reducerii la plata impozitului pe clădiri.
Obiectivele urmărite prin schema de minimis sunt:
- dezvoltarea regională;
- susţinerea dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii în localitatea respectivă;
- creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă;
- stimularea întreprinderilor care dezvoltă activităţi economice cu efecte profitabile în plan economico-social.
Obiectivul generic ar trebui să-l constituie dezvoltarea regională a localităţii respective, pe toate cele trei componente ale economiei locale, producţia industrială, prestările de servicii, activităţile comerciale şi de turism.
Localitatea respectivă poate urmări prin punerea în aplicare a unei asemenea scheme o dezvoltare regională atrasă de acordarea de facilităţi fiscale sub forma reducerii la plata impozitului pe clădiri pentru întreprinderile care realizează investiţii de peste 500.000 euro pe de o parte, iar pe de altă parte creează locuri de muncă într-un anumit  cuantum.
Cei care se ocupă de elaborarea schemei trebuie să estimeze bugetul acesteia pe toată perioada (de ex. 5 ani), dar şi pe fiecare an în parte, deoarece în acordarea facilităţilor fiscale se va ţine cont de 3 criterii:
- valoarea investiţiei;
- numărul de personal angajat;
- profilul de activitate al întreprinderii care solicită  reducerea de impozit.
Ca urmare, conform normelor în vigoare, reducerea impozitului pe clădiri (acordarea facilităţilor fiscale) se poate face în funcţie de valoarea investiţiei, numărului de personal angajat şi a profilului de activitate al întreprinderii.  
De exemplu:
- pentru investiţiile cuprinse între 500.000 - 5.000.000 euro, reducerea este de 15 %, iar pentru investiţiile de peste 15.000.000 euro, reducerea poate ajunge până la 60%;
- în legătură cu personalul angajat, scutirea poate fi de 5 % dacă creează între 20 şi 80 noi locuri de muncă, iar dacă se angajează peste 300 de persoane, atunci scutirea poate fi de 20%;
- pentru o activitate de producţie, reducerea impozitului pe clădire poate fi de 20%, pentru o activitate în domeniul prestărilor de servicii, reducerea poate fi de 10 procente, iar activitatea comercială poate aduce o reducere a impozitului de 5%. Pentru toate activităţile, procentele de reducere minime însumate pot ajunge până la 25 %, iar cele maxime până la 100% din impozitul pe clădire datorat, pe o perioadă de cel mult 5 ani.
Pe lângă cele 3 criterii prezentate mai sus, pe care trebuie să le îndeplinească  schemele de minimis, investiţia trebuie să fie eligibilă, adică să constea în imobilizări corporale, prin construirea de clădiri, hale industriale şi alte asemenea edificii necesare pentru desfăşurarea activităţii. Solicitantul de facilităţi fiscale trebuie să deruleze programe de investiţii prin construirea de clădiri în valoare de peste 500.000 euro şi să creeze locuri de muncă ca urmare a investiţiei realizate pe teritoriul localităţi respective, reprezentând o altă condiţie de eligibilitate. Trebuie reţinut faptul că valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi pe o perioadă de 3 ani consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în curs), cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în conformitate cu prevederile schemei respective, să nu depăşească echivalentul în lei a 200.000 euro, indiferent de profilul de activitate al întreprinderii, iar în cazul întreprinderilor care activează în domeniul transporturilor să nu depăşească echivalentul în lei a 100.000 euro.
Plafoanele respective se aplică tuturor formelor de ajutor de minimis, indiferent de obiectivul urmărit şi indiferent dacă ajutorul este finanţat din surse naţionale sau comunitare. Facilităţile fiscale prevăzute în schemele de minimis se acordă numai pentru construcţiile noi, indiferent de destinaţia economică a acestora. Ajutorul prevăzut în schema respectivă se poate acorda prin hotărâre a consiliului local pentru fiecare beneficiar în parte, în baza unei cereri formulate şi a unui dosar completat cu toate criteriile şi condiţiile de eligibilitate îndeplinite.

III. Conţinutul schemei de ajutor de minimis pentru întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în perimetrul parcurilor industriale din raza administrativă a unei localităţi
Prin aceste scheme se pot institui ajutoare de minimis în vederea acordării scutirilor de la plata impozitului pe clădiri şi teren prevăzute de art. 250, alin. (1), pct. 9 şi art. 257, lit. l din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, actualizată, pentru întreprinderile care îşi desfăşoară activităţile în cadrul parcurilor industriale situate în raza administrativă a localităţii respective . Aceste ajutoare nu intră sub incidenţa obligaţiei de notificare către Comisia Europeană, în conformitate cu prevederile Regulamentului C.E. nr. 1998/2006 pentru aplicarea articolelor 87 şi 88 din  Tratatul de instituire a Comunităţii Europene.
Acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul unei astfel de scheme se face numai cu respectarea criteriilor de minimis prevăzută de legislaţia comunitară în vigoare, prezentată mai sus.
În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 117/2006 aprobată prin Legea nr. 137/2007 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, primarul localităţii respective poate să emită o decizie prin care să se aprobe un regulament privind procedurile în domeniul ajutorului de stat, unde sunt prezentate explicit toate oportunităţile legate de ajutorul de stat, după ce în prealabil s-a obţinut avizul Consiliului Concurenţei.
Demersul de mai sus are în vedere şi conţinutul art. 250, alin. (1), pct. 9 şi art. 257, lit. l din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal actualizată, unde sunt stabilite clădirile şi terenurile  pentru care nu se datorează impozit. Sunt menţionate în acest sens imobilele care fac parte din parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice.

Astfel de facilităţi fiscale reprezintă măsuri de ajutor de stat pentru că întrunesc elementele necesare ajutorului de stat, influenţând mediul economic şi de afaceri, deoarece:
- creează un avantaj economic;
- sunt selective;
- sunt acordate de stat sau de către autorităţile administrativ-teritoriale din surse administrate de către acestea;
- distorsionează sau ameninţă să distorsioneze concurenţa.
În concluzie, putem afirma că întreprinderile pot beneficia de facilităţi fiscale pentru clădirile şi terenurile situate în parcurile industriale, îmbrăcând forma ajutorului de stat. Ca urmare, respectând prevederile art. 1, alin. 5 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, „Orice măsură de natură fiscală care constituie ajutor de stat se acordă potrivit O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată prin Legea nr.137/2007 cu modificările şi completările ulterioare”.
În acest sens, art. 3, alin. 3 din ordonanţa de mai sus prevede că „acordarea de măsuri de ajutor de stat impune autorităţilor publice elaborarea unor scheme de ajutor de stat sau ajutoare de stat individuale”
1. Implementareas chemei de minimis
Schema de minimis trebuie să cuprindă condiţiile de eligibilitate, precum şi modalitatea concretă de implementare a acesteia. Prin urmare, conform Cap. III din H.G. privind acordarea de ajutoare de minimis pentru dezvoltarea sau modernizarea întreprinderilor din 26 noiembrie 2007, pot beneficia de alocări specifice individuale, în baza schemei de ajutor de minimis, întreprinderile care îndeplinesc cumulativ, la data solicitării, următoarele criterii de eligibilitate:
- sunt înregistrate (după cum s-a mai spus) conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi sunt încadrate în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii  conform Legii nr. 346/2004;
- îşi desfăşoară activitatea în domeniile specificate în Anexa nr.1 la H.G. privind acordarea de ajutoare de minimis din 26 noiembrie 2007;
pe o perioadă de 3 ani consecutivi, anterior datei solicitării, au primit ajutoare de minimis, dar care cumulate nu depăşesc plafonul echivalent în lei de 200.000 euro;
- prezintă un plan de investiţii care să reflecte modul de utilizare a sumelor acordate;
- nu înregistrează debite restante la bugetele componente ale bugetului general consolidat;
- nu se află în procedura de executare silită, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională, lichidare;
- nu intră în categoria „întreprinderilor în dificultate”, potrivit Comunicării Comisiei Europene - „Linii directoare comunitare privind ajutorul de stat pentru salvarea şi restructurarea firmelor în dificultate”, publicată în J.O. al U.E. – C244/2 din 1 octombrie 2004;
- nu au fost emise împotriva lor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau în cazul în care asemenea decizii au fost emise, acestea au fost executate; nu au primit un ajutor ilegal.

Prin urmare, cererea solicitantului (întreprinderii) pentru acordarea de facilităţi fiscale completată şi însoţită de documentele justificative se poate depune la registratura Consiliului Local al unităţii administrativ-teritoriale din localitatea respectivă. În termen de 10 zile lucrătoare, toate cererile de acest fel se vor înainta la Direcţia Fiscală din localitatea respectivă, în vederea întocmirii dosarului fiecărui solicitant. În urma procesului de evaluare a fiecărui caz în parte pentru acordarea de facilităţi fiscale, se va întocmi câte un referat cu propunere de acordare sau neacordare a unor astfel de facilităţi. Operarea efectivă a facilităţilor acordate se va efectua numai în baza deciziei conducătorului Direcţiei Fiscale respective.
Pentru a asigura o transparenţă cores-punzătoare şi un control eficient al ajutoarelor de minimis, Consiliul Local, prin intermediul Direcţiei Fiscale respective, transmite spre informare Consiliului Concurenţei acea schemă (aplicând în acest sens prevederile O.U.G. nr. 117 / 2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat), în termen de 15 zile de la data adoptării. Consiliul Local din localitatea în cauză, prin Direcţia Fiscală, în calitate de furnizor de ajutor de stat, transmite Consiliului Concurenţei, în fiecare an, câte un raport cu privire la implementarea schemei de minimis acordată. Totodată, pe site-ul Consiliului Local, se publică obligatoriu atât bugetul alocat pentru schema respectivă, cât şi conţinutul „Schemei de ajutor de minimis” de care pot beneficia întreprinderile care îşi desfăşoară activitatea în perimetrul parcurilor industriale din raza administrativă a localităţii respective.
Ca urmare a celor prezentate mai sus, reprezentanţii Inspectoratului de Concurenţă din judeţul respectiv, împreună cu cei ai Direcţiei Fiscale din localitatea în cauză, pot organiza sesiuni de lucru în vederea asigurării de asistenţă de specialitate pentru a găsi cele mai bune modalităţi de acordare a unor astfel de facilităţi fiscale din surse financiare locale. De exemplu, acestea ar consta în reducerea la plata impozitului pe clădiri, pentru o perioadă de maxim 5 ani, începând chiar cu 1 ianuarie 2010, care să genereze o intensă dezvoltare economică şi să corespundă condiţiilor şi criteriilor stabilite prin schema de minimis aprobată.

Concluzii
Acordarea facilităţilor fiscale este, de regulă, atributul creditorului, dar, din nefericire, avem şi anumite excepţii instituite de Codul Fiscal, care apreciem că nu ar fi necesare. De exemplu, nu este firesc ca un creditor (minister) să acorde facilităţi fiscale în numele şi pe seama altui creditor (o autoritate publică locală).
În contextul crizei economico-financiare, sistemul bancar joacă un rol foarte important. În legătură cu aceasta, ajutoarele de stat ce pot fi acordate sectorului bancar, un înalt demnitar al Comisiei Europene - Direcţia Generală pentru Concurenţă preciza încă de la începutul anului 2009 la o conferinţă organizată de Consiliul Concurenţei din România la Bucureşti că stabilitatea la nivel bancar este cel mai important lucru pentru a limita extinderea efectelor negative ale crizei financiare, care au ajuns în economia reală. „A existat un risc ca sistemul bancar să cadă, iar C.E. a activat articolul care permite acordarea de ajutor de stat în situaţii de criză şi permite reglementarea dereglărilor din statele membre”.
În acest context se înscrie şi capitalizarea CEC Bank, cu suma de 900 milioane lei, şi Eximbank, cu suma de 170 milioane lei, făcând parte din programul de măsuri anticriză incluse în Bugetul României pe anul 2009. Fondurile CEC Bank şi Eximbank vor fi utilizate cu precădere pentru asigurarea cofinanţării şi garantării proiectelor realizate din fonduri europene şi finanţarea firmelor mici şi mijlocii.
De asemenea, Programele „Prima casă” şi „Rabla” (beneficiari atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice)  iniţiate de Guvernul României, constituie un exemplu de succes şi bună practică, conform surselor oficiale. Pentru aceasta există o colaborare a Consiliului Concurenţei cu instituţiile implicate (Guvern, Ministerul de Finanţe, sectorul bancar), pentru găsirea celor mai acceptabile soluţii, în aşa fel încât să nu existe probleme concurenţiale, iar programul să fie operaţional cât mai repede cu putinţă.
Un alt exemplu: CE a autorizat pentru România prin Decizia nr. 467/2009, Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea investiţiilor în extinderea şi modernizarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale, notificată de autorităţile române. Bugetul total al schemei este de 28.400.000 euro, iar ajutoarele de stat se vor acorda sub formă de alocări financiare nerambursabile, atât din fonduri comunitare, cât şi din fonduri naţionale. Această schemă de ajutor de stat, iniţiată de Ministerul Economiei, va fi implementată în aplicarea Axei prioritare 4 „Creşterea Eficienţei Energetice şi a securităţii furnizării în contextul combaterii schimbărilor climatice” din cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”.    
Ca o concluzie a celor prezentate mai sus, putem afirma faptul că acordarea facilităţilor fiscale este, de regulă, atributul creditorului, dar, din nefericire, avem şi anumite excepţii instituite de Codul Fiscal, care apreciem că nu ar fi necesare. De exemplu, nu este firesc ca un creditor (minister) să acorde facilităţi fiscale în numele şi pe seama altui creditor (o autoritate publică locală). În acest caz, facilităţile fiscale aferente obligaţiilor bugetului local ar trebui să fie acordate numai de către administratorul bugetului local (Consiliul Local respectiv), prin actele pe care acesta le adoptă. Procedând la modificarea prevederilor din Codul Fiscal, ar fi respectat întocmai principiul autonomiei locale, principiu de bază în contextul integrării europene. Prin aceste modificări legislative se dă posibilitatea administraţiei publice locale să-şi dirijeze mai bine viaţa economică locală, inclusiv cu ajutorul acestei pârghii de natură fiscală.
Este recunoscut faptul că statul este singurul în măsură să promoveze politica fiscală dar, în acelaşi timp, este necesară respectarea tuturor principiilor consacrate de Constituţie.