Marţi, 07 Septembrie, 2010
   
Text

Legea Poliţiei Locale va intra în vigoare în 2011

Legea Poliţiei Locale, mult prea mult aşteptată de reprezentanţii administraţiei publice locale, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 488/15.07.2010, urmând să intre în vigoare anul viitor. Proiectul, iniţiat de ...

Romania are nevoie urgentă de sprijinul U.E.

Europarlamentarul PNL, Ramona Mănescu, a cerut, în plenul Parlamentului European, sprijin urgent pentru România, grav afectată de inundaţii. Într-un discurs rostit la Strasbourg, Ramona Mănescu a făcut apel la activarea ...

Măsurile lui Procust- O.U.G. 63/2010

O.U.G. 63/2010:În data de 5 iulie a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii 273/2006, privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor ...

Evanghelizarea cu DEX-ul

Un imperativ prealabil tuturor amendamentelor legislativeDumnezeu nu-ţi bagă în traistă - zice înţelepciunea populară! Adică, mai pe înţelesul zilelor noastre şi cu aplicare la administraţia publică: cadrul reglementărilor europene şi ...

Selecţia funcţionarilor publici- lecţia europeană

Articolul îşi propune să prezinte evoluţia recentă a modelului european de selecţie a funcţionarilor publici din instituţiile europene, model care constituie o lecţie pentru multe dintre administraţiile moderne ale ţărilor ...

Rezervaţia Naturală Valea Zimbrilor

Întoarcere în trecutDe pe drumul naţional 10, care face legătura între Braşov şi Buzău, în oraşul Întorsura Buzăului, satul Brădet, cotind către Vama Buzăului, ajungi în Acriş. Către ieşirea din ...

Biserica de lemn din Almaşu Mic

„60 Biserici de lemn” este un proiect iniţiat în mai 2009 de către Ordinul Arhitecţilor din România şi Fundaţia DALA, având ca scop final restaurarea şi reintegrarea monumentelor în viaţa ...

http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/953165pan_5_politia_locala_fatuloiu.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/674910info_12_romania_sprijin_ue.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/326275tema_centrala_1_masurile_lui_procust.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/682720salon_1_ilie_brie.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/122980salon_2_selectia_functionarilor_publici.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/908493diorama_1_rezervatie_zimbrii_2.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/744644salon_3_biserica_de_lemn_almasu_3.jpg
News Image

Legea Poliţiei Locale va intra în vigoar

...

News Image

Romania are nevoie urgentă de sprijinul

...

News Image

Măsurile lui Procust- O.U.G. 63/2010

...

News Image

Evanghelizarea cu DEX-ul

...

News Image

Selecţia funcţionarilor publici- lecţia

...

News Image

Rezervaţia Naturală Valea Zimbrilor

...

News Image

Biserica de lemn din Almaşu Mic

...

Stiri APL

Londra – Salvarea vine pe bicicletă

Caleidoscop APL - Noiembrie-2009

Intervenţie rapidăLa sfârşitul fiecărui an, activitatea Serviciului de ambulanţă din Londra este evalută în funcţie de standarde de performanţă stabilite de guvern, printre care şi timpul de răspuns. Tocmai pentru a respecta acest standard, serviciul caută permanent remedii noi. Mai nou, oferă o soluţie la care a apelat şi Crucea Roşie în Luxeburg şi Italia – o echipă de 60 de membri pe biciclete. Aceştia se pot deplasa cu uşurinţă pe străzi înguste, în zone pietonale, centre comerciale şi terminalele aglomerate ale aeroportului Heathrow, în care accesul cu maşina sau ambulanţa este dificil, şi pot oferi asistenţă medicală primară până la sosirea ambulanţei.
Dotările sunt create special pentru a le permite angajaţilor să răspundă la solicitările de urgenţă: biciclete special construite, echipate cu lumini albastre şi sirenă, trusă medicală (include, printre altele, un defibrilator - pentru a reporni inima pacienţilor în stop cardiac, oxigen, un aparat de măsurare a pulsului, unul de măsurare a presiunii sangvine, adrenalină, echipament de resuscitare) şi echipament special (cască, mănuşi, mască anti-poluare, armură protectoare pentru corp, radio, telefon mobil cu căşti).

Ediția tipărită

Banner

Scrisoarea electronică APL

Newsletter APL


Primeşte HTML?

Autentificare

acoraoramrucrapanfpfalrasuat
ceddvalrom

Autentificare