Marţi, 07 Septembrie, 2010
   
Text

Legea Poliţiei Locale va intra în vigoare în 2011

Legea Poliţiei Locale, mult prea mult aşteptată de reprezentanţii administraţiei publice locale, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 488/15.07.2010, urmând să intre în vigoare anul viitor. Proiectul, iniţiat de ...

Romania are nevoie urgentă de sprijinul U.E.

Europarlamentarul PNL, Ramona Mănescu, a cerut, în plenul Parlamentului European, sprijin urgent pentru România, grav afectată de inundaţii. Într-un discurs rostit la Strasbourg, Ramona Mănescu a făcut apel la activarea ...

Măsurile lui Procust- O.U.G. 63/2010

O.U.G. 63/2010:În data de 5 iulie a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii 273/2006, privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor ...

Evanghelizarea cu DEX-ul

Un imperativ prealabil tuturor amendamentelor legislativeDumnezeu nu-ţi bagă în traistă - zice înţelepciunea populară! Adică, mai pe înţelesul zilelor noastre şi cu aplicare la administraţia publică: cadrul reglementărilor europene şi ...

Selecţia funcţionarilor publici- lecţia europeană

Articolul îşi propune să prezinte evoluţia recentă a modelului european de selecţie a funcţionarilor publici din instituţiile europene, model care constituie o lecţie pentru multe dintre administraţiile moderne ale ţărilor ...

Rezervaţia Naturală Valea Zimbrilor

Întoarcere în trecutDe pe drumul naţional 10, care face legătura între Braşov şi Buzău, în oraşul Întorsura Buzăului, satul Brădet, cotind către Vama Buzăului, ajungi în Acriş. Către ieşirea din ...

Biserica de lemn din Almaşu Mic

„60 Biserici de lemn” este un proiect iniţiat în mai 2009 de către Ordinul Arhitecţilor din România şi Fundaţia DALA, având ca scop final restaurarea şi reintegrarea monumentelor în viaţa ...

http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/953165pan_5_politia_locala_fatuloiu.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/674910info_12_romania_sprijin_ue.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/326275tema_centrala_1_masurile_lui_procust.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/682720salon_1_ilie_brie.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/122980salon_2_selectia_functionarilor_publici.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/908493diorama_1_rezervatie_zimbrii_2.jpg
http://rrapl.ro/components/com_gk2_photoslide/images/thumbm/744644salon_3_biserica_de_lemn_almasu_3.jpg
News Image

Legea Poliţiei Locale va intra în vigoar

...

News Image

Romania are nevoie urgentă de sprijinul

...

News Image

Măsurile lui Procust- O.U.G. 63/2010

...

News Image

Evanghelizarea cu DEX-ul

...

News Image

Selecţia funcţionarilor publici- lecţia

...

News Image

Rezervaţia Naturală Valea Zimbrilor

...

News Image

Biserica de lemn din Almaşu Mic

...

Stiri APL

Panoramic APL

Staţia de epurare de la Glina ar putea intra în faza a doua

Iulie 2010

Sorin Oprescu, Primarul Municipiului BucureştiÎn data de 2 iulie 2010, primarul General Sorin Oprescu a semnat nota de fundamentare care va sta la baza întocmirii aplicaţiei pentru obţinerea finanţării din Fondurile de Coeziune pentru Staţia de Epurare a Apelor Uzate – Glina Faza a II-...
   

Prahova - Master planul de apă şi canalizare e gata

Iulie 2010

Harta cu aglomerări  a Master PlanuluiConsiliul Judeţean Prahova a finalizat lucrările la studiului de fezabilitate şi aplicaţia financiară cu privire la Master planul „Reabilitarea şi modernizarea sistemelor publice de alimentare cu apă şi canalizare”.
Master Planul de apă...
   

Centru de informare turistică inaugurat la Bistriţa

Iulie 2010

Municipiul Bistriţa, destinaţie turisticăCoordonat de Serviciul Educaţie, Turism din cadrul Primăriei Municipiului Bistriţa, Centrul de informare turistică şi-a deschis porţile cu ocazia zilelor municipiului Bistriţa. Acest centru se doreşte a fi un punct de referinţă pentru...
   

„Drumul Vinului” din Arad declarat eligibil

Iulie 2010

Drumul vinului din Arad se pregăteşte pentru vizitatoriProiectul pentru realizarea „Drumului Vinului” în podgoria Aradului a fost declarat eligibil. În valoare de aproximativ 56,5 milioane de lei, proiectul va fi finanţat prin POR, Axa prioritară 2, şi are în vedere reabilitarea traseului în...
   

HUROJOB - unguri şi români împotriva şomajului

Iulie 2010

Conferinţa de lansare a proiectului HUROJOBLa sfârşitul lunii iunie a avut loc în Debrecen, Ungaria, lansarea oficială a proiectului „Colaborare integrată transfrontalieră maghiaro-română în domeniul forţei de muncă - HUROJOB”.Scopul principal al proiectului, în valoare de...
   

Ediția tipărită

Banner

Scrisoarea electronică APL

Newsletter APL


Primeşte HTML?

Autentificare

acoraoramrucrapanfpfalrasuat
ceddvalrom

Autentificare